Offline cu viceprim-ministrul, Mihai Moldovanu


Pentru prima oară Clubul Tinerilor Bloggeri a fost invitat la un offline organizat de către viceprim-ministrul, Mihai Moldovanu. Temele de discuții au fost sistemul educațional și sportul. Am vorbit despre lacunele sistemului educațional și în același timp am venit cu niște propuneri de crearea a unui consiliu consultativ format de elevi (despre care am și scris în articolul precedent). Ni s-a promis că acest proiect v-a fi propus și rămâne doar a fi aprobat.

Am fost informați despre obiectivele ministerelor care rămâne a fi realizate, iar printre ele se numără:
  1. Îmbunătățirea sutdiilor preșcolare.
  2. Îmbunătățirea studiilor preuniversitare.
  3. Creearea mai multor instituții rezidențiale și îmbunătățirea celor existente. În acest sens au mai fost elaborate careva proiecte ce ar prevede încurajarea tinerilor absolvenți a acestor instituții.
  4. Elaborarea unor strategii pentru îmbunătățirea AEE-ului.
  5. Continuarea strategiei de promovare a sportului în Republica Moldova în perioada 2013-2020 care mai este numit  STRATEGIA DE DEZVOLTARE A CULTURII FIZICE ŞI SPORTULUI ÎN REPUBLICA MOLDOVA.
  6. Transformarea învățământului secundar profesional (ÎSP) în învățământ vocațional-tehnic (VET) care constă din 2 niveluri:
  • VET secundar care este destinat absolvenților de gimnaziu a școlilor și liceilor vocațional tehnice.
  • VET postsecundar care este destinat absolvenților liceilor și colegiilor. (Mai multe informații privind acest subiect)
Prin discuții s-au inclus și temele privind lipsa promovării tinerilor artiști și lipsa mai multor centre pentru copii și tineret. În același timp am discutat și despre problema tinerilor care au înlocuit țigările și drogurile în locul unor activități sportive. La acest subiect domnul viciprim-ministru a venit cu o soluție pe care încearcă să o aplice pentru motivarea acestora.

Proiecte elaborate :

www.novateca.md - program de modernizarea a bibleotecilor publice din Republica Moldova
www.siguronline.md - un internet mai sigur pentru copii
www.viatasisanatatea.md - valori personale și sociale
www.pentruviata.md - proiect realizat ce are menirea de a susține adolescenții în situații de risc

În loc de concluzie:

Acest offline s-a dovedi a fi unul eficient și productiv datorită propunerilor pe urma căruia probabil se va îmbunătăți cât de puțin situația învățământului din Republica Moldova. Consider necesare offline-urile organizate de către înalții demnitari cu tinerii.

P.S: Republica Moldova a aderat în 2005 la Procesul de la Bologna, dar efectul acesteia nu a fost demonstrat atât de bine, în acest sens a fost elaborat un studiu care-mi confirmă aceste afirmații.



Generația gadget ia amploare sau tehnologiile fură creierul

Sunt și eu victima acestui fenomen care tocmai își face loc prin rândul tinerilor. Tocmai de asta o să încerc să relatez câte ceva despre viața unui elev față-n față cu noiile tehnologii informaționale care parazitează obraznic în unele cazuri deși alteori ne servesc la ceva util. Am să încep cu telefonul mobil care a devenit un instrument indispensabil de la mic și la mai mare. În unele cazuri e imperios să-l ai în buzunar odată ce ești împlicat în chestii mult mai serioase iar alteori îl ai în buzunar de dragul faptului că este trendy și că semenii tăi la fel îl au și ca nu cumva să nu fii în pas cu ei. În unele cazuri părinții se ghidează după acest principiu stupid. Nici măcar oamenilor străzii nu le este străină treaba asta, fie că-i vorba de un telefon furat sau găsit, ei îl au. Suntem cumpărați inconștient de aceste tehnologii aplicându-le zi de zi pe chestii nesemnificative. Elevii nu mai deschid cartea pentru a învăța ci pentru a-i face o poză, care mai apoi rămâne ai fi copiuța de la evaluare. Elevii nu mai uită cărțile sub bancă la evaluare ci telefoanele. Elevii nu mai scriu tema pentru acasă de pe tablă ci o fotografiează. Elevii nu mai stau pe gânduri ci pe facebook. Elevii nu mai citesc cărți ci statusuri de pe facebook. Elevii nu-l mai ascultă pe profesor ci-l filmează.Elevii nu mai gândesc ci gadget-urile șmechere gândesc pentru ei.Elevii nu mai joacă fotbal ci FIFA. Elevii nu mai... și lista continuie în același ritm. Și da, o zic cu fermitate, că suntem influențați rău de tot. Dacă tot vom continua în același ritm, riscăm să ne pierdem creierul în următorii 10 ani. Cifrele ne vorbesc că în ultimii ani s-a simțit o creștere a numărului de tineri care folosesc des aceste tehnologii, iar în majoritatea cazurilor în zadar și pe lucruri inutile. Iar alteori dar foarte rar unii folosesc gadget-urile în scopuri utile, pentru a citi, pentru a scrie ceva util, pentru a suna, pentru a se orienta, pentru a aduna ceva creier ș.a.m.d   Aș putea părea ipocrit că scriu aici, folosindu-mă de tehnologii, dar dacă e să privim din alt unghi o fac cu un scop nobil de a schimba cât de puțin tinerii care-și irosesc timpul stând în fața gadget-urilor și nefăcând nimic, iar în altă parte nu aș putea dialoga mai bine odată ce voi, tineri stați doar în fața calculatorului.            






Aventuri prin Soroca


Cu o porție de Beatles, am pornit la drum spre Soroca în acest weekend alături de alți tineri bloggeri și nebloggeri, care în curând și-l vor face. Am participat la un atelier de creație a vocelor tinerilor din cadrul proiectului antii-violenței domestice organizat de către Centrul Media pentru Tineri, finanțat de Winrock Moldova și găzduit de Centrul de Resurse pentru Tineret „Dacia”. Am fost informați despre fenomenul violenței domestice, după care am avut ocazia să gustăm din metodele de dezvoltare a creativității a d-ului. Igor Guzun. Mai apoi să le aplicăm în crearea unui slogan care va ghida acestă campanie. Am avut ocazia să cunosc noi voluntari,noi oameni cu inițiativă care-și doresc o schimbare și contribuie la 
realizarea acesteia.

Prin sloganele realizate de către participanți sunt : „Violența trebuie să rămână fără frecvență” , „Mai bine lent decât vio-lent”. Unii din ei au și ironizat câte de puțin, creeind o atmosferă mai plăcută și interesantă. Printre ele și-au făcut loc și următoarele jocuri de cuvinte: „vio-lenUța” și „violeta”.



Spre seară ne-am cazat la un hotel super șmecher numit „Nistru” , am aruncat gențile în camere și cu o altă porție de Beatles și de bomboane MENTOLA am porniti la drum să vizitez locurile frumoase ale Sorocei. Am avut plăcerea să mă aflu în fața cetății lui Ștefan și în fața clasicilor români de care credeam că se găsesc doar în Chișinău



Am revenit în hotel cu ceva cumpărători. Am chefuit până la ora 02.00 după care am adorimt după un episod de Las fierbinți. Dimineața am găsit doar coji de semințe și sticle de bere și apă în cameră. Am plecat imediat la Centrul „Dacia” unde am și conceput scenariul unui flashmob care va avea loc în luna martie în Soroca și Chișinău. Înainte de plecare am decis să plecăm la o biserică în stil maremureștean aparținându-i mitropoliei Basarabiei și a Patriarhiei României . Am fost ghidați de o doamnă care se grăbea la piață dar ne-a și condus la biserică. Am avut o discuție înteresantă cu acea doamnă care simte cu adevărat românește și care a participat la Podul de Flori și la Marea Adunare Națională. Despre care ne-a și vorbit.

Pentru prima oară-n viață am zis că-mi place biserica văzându-l pe acel preot vorbind cu un entuziasm văzându-ne că am venit tocmai din Chișinău. Ne-a și invitat la deschiderea bisericii. 



Câte ceva din arhitectura orașului:




Într-un final le-am și vorbit despre Clubul Tinerilor Bloggeri și intențiile noastre.






Iată că venit și ora de plecare, ne-am urcat în microbuz și la drum spre Chișinău. În drum i-am și dat viață acestui articol. Am scris până-n momentul în care s-au urcat câțiva pasageri după care nu am mai continuat să scriu. Înaine de asta mă descălțasem și mă-ntinsem nițel. După intrarea pasagerilor a și apărut un miros neplăcut. Microbuzul puțea. Imediat m-am gândit la ciorapii mei care-s vaii de ei, spălați de bere și sprite,prăfuiți, dar nu erau ei  ci o doamnă care avea ceva împuțit. N-am rezistat mult, mi-am pus scurta la nas și m-am trezit deja când eram pe str.Tighina din Chișinău.