Mi-am făcut bagajul, deci sunt gata pentru 2013

Mi-e greu să aleg lucrurile pe care le-aș putea lua în bagaj pentru anul care vine și lucrurile care merită să continuie deoarece mai toate au fost reușite și frumoase. Indiferent de greutatea bagajului, important e că lucrurile nu se pierd ci se păstrează pentru viitor. 
Lucruri care le-am învățat și urmează să continue în 2013.

Am învățat că vârsta-i doar cifră, nimic mai mult. Am învățat să-mi structurez pașii necesari pentru a-mi atinge obiectivele și scopurile. Am învățat să nu mă vând ci să-mi păstrez demnitatea. Am învățat să nu judec după aparențe, că uneori ele ne înșeală. Am învățat să vorbesc câte de puțin în public fără copiuță, și chiar mi-a reușit și m-am simțit mai bine. Am realizat o mulțime de proiecte. Am aplicat o mulțime de training-uri. Și respectiv am câștigat experienă de a vorbi în public, de a conduce o echipă, de a lucra în echipa, de a organiza evenimente. Și cel mai mult am renunțat la frica de a face ceva.

Acestea sunt puținele lucrurie pe care le-am încărcat în bagaj, urmează să încarc și altele care la fel merită să continue.

***

Mi-am pregătit bagajul, deci sunt gata pentru 2013, rămâne să aștept timpul și să vă urez un an cât mai roditor și plin de succese și de realizări frumoase. Nu uitați, faptele bune trebuie să continuie.

La mulți ani !!!




Basarabia mai aproape de România

Anul 2012 s-a dovedit a fi unul românesc datorită succesului obținut la încercările reîntregirii României. Iat că vociile noastre s-au făcut auzite și în țările europene, iar în următorul articol am să prezint câteva semne neoficiale de recunoastere a României Mari.


La data de 1 ianuarie se aniversează 6 ani de la aderarea României la UE. Cu aceasă ocazie, Franța, unul din motoarele principale a le Europei a editat timbre poștale cu cele 27 de stat membre, unde a și apărut România Mare. Toate acestea s-au datorat faptului că mii de români atât din România cât și din Basarabia au mărșăluit pe străzile bucureștene și chișinăunene cerând unirea iar parlamentarii români au semnat Pactul pentru Basarabia .

Peste hotarele țării, produsele din Basarabia sunt vândute alături de cele românești. La fel e și în cazul Franței. Un bun prieten, român și el, care deja s-a schimbat cu traiul în Franța , mi-a mărturisit că la o bună parte a expozițiilor, produsele basarabene sunt alături de cele românești, iar ca dovadă observăm în imaginea alăturată. Este un site francez cu produse românești


Fraților,  am atins apogeul dorințelor noastre comune iar imaginile de mai sus n-au de cât să dovedească recunoașterea unirii la nivel internațional. Am ajuns până și  țările europene să ne respecte istoria   și dorințele noatre. Iar speranțele noastre trebuie să-și păstreze  țelul, indiferent de toate acțiunile anti-unioniste, venite din est.




PRcik ca la mama acasă

Tot mai mult se vehiculează sintagma de PR(Public Relations - trad. relații cu publicul) și adesea o întâlnim în contextul politic. E prematur să fac o analiză sau un raport umplut cu termeni academici și tot felul de chestii neînțelese de oameni precum o fac academicienii și politicienii când prezintă un proces verbal. Nefiind un academician sau un om politic ci un simplu cetățean cu blog, am să modelez doar un simplu articol. Mai tot timpul PRcik-ul mi se asociază cu o laudă făcută de mama pe când eram mic, fiind adunați cu toate rudele și prietenii la masă. În contextul poltic, pionii laudei sunt bloggerii de curte sau presa politizată care încearcă sa manipulizeze cititorii, asculătorii, telespectatorii ș.a.m.d
PR-ul moldovenesc are un specific aparte. Și este făcut de către politicieni sau de către angajații acestuia într-un mod mai puțin omenesc atunci când e vorba de o gafă a opoziției. PR-ul este planificat în așa mod încât cetățenilor să li se prezinte ceva firesc și omenesc, dar în interiorul gafei se numără un șir soluții pentru spălarea de creieri a acestora.





Epoca dezinformării

Tot mai des suntem martorii unei dezinformări. Iar pionul acesteia se adevereste a fi presa, răspândind  prostia și informația falsă în masă. Acest veritabil organ informativ mai tot timpul are grijă să o fac, atunci când e vorba de un politiciean sau a altor chestii de care nici nu s-au documentat. Suicidurile și violurile,crimele și accidentele fiind la modă, presa tot mai mult încearcă a le scoate în evidență astfel influențează părerea altor tineri sau maturi. Și astfel observăm o creștere enormă a numărului victemelor suicidului,violului sau a altor crime. Un alt motiv al dezinformării este implicarea politicienilor. În fine, am să prezint niște argumente de ce ProTV îmi cam provoacă nervul stâng .


  1. Nu folosesc diacritice
  2. Evidențiază crimele,violurile și suicidurile influențându-i negativ pe tineri
  3. Comit greșeli tapând la tastatură, exact ca în cazul imaginii de mai jos



http://m.protv.md/stiri/social/trei-milioane-de-lei-pentru-a-evita-copiatul-si-coruptia-la-bac.html



Fotbalul moldovenesc și în România

Sursă: http://moldova.sports.md/
Imaginea a fost surpinsă pe gardul Spitalului Municipal din localitatea Roșiorii de Vede din România, județul Teleorman. Mesajul ar fi fost scris de către un suporter român, susținător al Daciei și al echipei locale ROVA.

Conform unor informații, aceasta ar fi o înfrățire între suporterii Daciei și cu cei ai ROVEI.

Anii de glorie a echipei ROVA fuseseră în anii '80 ai secolului trecut. A fost desființată în 2000 din cauza datoriilor mari către fisc. Iar în locul acestuia s-au inregistrat alte echipe, care participă în ligile inferioare ale României.

Această imagine dovedește faptulă că fotbalul moldovenesc nu a murit complet, ci mai există și  în partea cealaltă a Prutului. Iar spiritul românesc există undeva la mijlocul acestuia.




Prostia și corupția învinge educația


Ne mai plângem de ce nu avem specialiști calificați. Păi cum să-i avem dacă ei sunt educați doar cu mită. Ne mai plângem că cadrele didactice sunt corupte și neexperimentate. Păi cum să nu fie dacă Ministerul Educației le "permite", atât timp cât nu vor implementa o reformă care ar prevede evaluare fiecărui profesor. Ne mai plângem că suntem proști. Păi cum să fim mai deștepți, dacă suntem educați prost. Ne mai plângem de ce  elevii din țara noastră se numără prin rândul codașilor. Păi cum să nu se numere prin rândul codașilor, atât timp cât educația ne va distruge creativitatea și capacitățile noastre de a gândi liber. Ne mai plângem pe educația proastă. Păi cum să nu o facem, dacă ministerul nu se mobilizează și nu face mai nimic, iar prin rândul profesorilor mai persistă acele principii sovietice . Ne mai plângem că nu fac o mișcare productiva. Păi cum să o facă dacă noi închidem gura și acceptăm ceea ce fac.

Profesorii afirmă că lipsa aplicării cunoștințelor în viața cotidiană, este cauza problemei. Iar cei de la Ministerul Educației acuză cadrele didactice. Care ar fi cauza reală ? Oare nepăsarea cadrelor didactice sau a (i)responsabililor de la minister ? De fapt problema e în sistemul educațional de răhat, fiind un (parțial) model al celui sovietic.

Unde-i soluția ? Soluția e la ea acasă, acolo unde merită să existe. Pierdută undeva prin UE (sau prin ideile geniale a noii generații). Ideile și acțiunile de a găsi acel model de sistem educațional e departe, departe de noi, departe de creierele celor de la minister.

Dacă tot soluția sunt ideile, atunci nu ar mai trebui să ne bazăm pe acțiunile ministerului ci să venim noi cu soluția care ar face să se miște lucrurile din loc.

Cum vom stopa corupția prin instituțiile de învățământ ? Simplu. Depistăm unde miroase a corupție, și încercăm să filmăm sau să pozăm aceste inegalități, care mai apoi urmează a fi transmise CCCEC-ului, precum i s-a întâmplat unui tânăr de la Colegiul de Informatică din Chișinău. El afirmă că persoana care s-a ales cu un 6, ar fi dat mită profesoarei 100 de lei. 

Sursă: http://themiraclecountry.wordpress.com/

Și vom fi proști, până vom deschide gura și vom spune că suntem epuizați de prostiile lor. Și vom fi proști până vom renunța la calculator folosindu-l în scopuri inutile. Și vom fi proști până  vom contribui la propria dezvoltare. Și vom fi proști când nu vom mai da mită. Vom fi proști până când prostia va alege altă țară !



Eroii nu mor niciodată

Ambuteiaj. Străzi înzepezite. Eu. Tricolorul. Papionul. Telefonul. Banerul. Lumânarea.Mândria.Dragostea.Romanismul. IARNA. Iarna a fost anotimpul în care cetățenii României n-au mai rezistat "tentației" regimului ceaușist. În sute de orașe atât din România cât și de peste Prut, au ieșit în stradă mii de cetățeni care și-au cerut dreptul fundamental, libertatea.  Au cerut ca regimul ceaușist să nu-și mai extindă anii de guvernare, ci să fie limitat doar la cei care deja i-au guvernat și în care au infiltrat ideologia comunistă. Nemulțumirea s-a răspândit în masa de demonstranți și mai mult atunci când Ceaușescu văzând că situația se agravează și manifestanții devin mai revoltați, a ordonat forțelor armate să deschidă focuri de armă asupra revoluționarilor. Pentru ași recăpăta libertatea fiecare cetățean era obligat de către inconștientul său, să țină arma-n mână și să-și apere țara de comunism, de un curent venit din est, de un curent ce i-au lipsit de libertate de mai bine de 20 de ani. Ceaușescu a crezut că va avea funcția de președinte al statului pe vecie. Nu a fost să fie, a fost capturat și mai apoi executat alături de soția sa, care la fel era implicată în politică, fiind prim-ministru.
A fost prea puțin de a fi executat privind faptul că în spate au rămas copii orfani, copii fără părinți și mii de cetățeni care și-au pierdut viața.

Un grup de tineri printre care și eu, am comemorat ieri, la data de 21.12.2012, eroii revoluției din '89. Au existat mici incidente, atât de la începul evenimentului cât și la sfârșitul acestuia. La început un polițist ne-a interzis să afișăm banerul pe care era inscripționat "Eroii nu mor niciodată", ne având nici un motiv, văzând că este filmat, ne-a spus doar să ne adresăm la seviciul de presă MAI.
După care la ambasadă, la depunerea de flori, carabinierii ne-au interzis să depunem florile pe gardul ambasadei. După câteva minute de ceartă, o tânără curajoasă a încercat să vorbească cu un responsabil de la amabasadă, după care a ieșit și le-a ordonat carabinierilor să ne permită să păstrăm florile și lumânările pe gard.










Torrentsmd.com mă cenzurează

Considerându-l un brand virtual pentru moldoveni, iată că-și permit să ne încalce și drepturile noastre fundamentale. Mi s-a întâmplat chiar ieri, postând o imagine pe un forum, după care mi-au cenzurat-o, fără nici un motiv, privind faptul că postarea nu încălca nici-o regulă menționată în forum.






Nu este pentru prima oară, mi s-a mai întâmplat. Dar cel mai mult mă afectează faptul că în spatele torrentsmd-ului sunt persoane care habar n-au de drepturi și se afirmă pe forum-uri de parcă-s la ei acasă, declarându-se admini/moderatori ș.a.m.d.




Victimele iernii

Elevi veseli. Fete spălate. Părinți furioși. Străzi înzepezite. Șoferi buclucași. Bătrânele căzute pe jos. Bătăile de cap ale autorităților. Plictiseala "jurnaliștilor" și a ambulanței. Nemulțumirile cetățenilor. Iarna. Motiv pe care facebookeri, instagramerii și twitteri și-l irosesc postând poze sau scriind câte o stare pe propriile wall-uri, stând cu fundul pe calorifere sau pe cuptorul bunicii. Văzând în față nimic alt ceva decât micul ecran al laptopului, nepipăind adevărata atmosferă a iernii. Ce fac politicienii ? Lucrează. Se stimează, mobilizând un echipaj pentru dezepezirea zonei pietonale și a carosabilului din fața Palatului Republicii, astfel încât să aibă acces la ușa de intrare. Se apreciează declarând ziua de 25 decembrie drept zi de sărbătoare. Ceilalți colegi nesusținându-i, considerându-se cică mai harnici în fața cetățenilor. Exact ca în clasele primare, fiecare elev trebuia să-și demonstreze hărnicia în fața profesorului, concurând cu ceilalți colegi. Iată la ce se rezumă ziua de azi și ce presupune iarna.




ORATORIE - arta de a vorbi în public

Oratorie. O conspiraţie între vorbire şi acţiune pentru a înşela înţelegerea. O tiranie temperată de stenografie. ( Ambrose Bierce)
Pornind de la definiția cuvântului propriu-zis oratorie, înțelegem că e arta de a realiza un discurs și de a vorbi în public. Pe lângă definiție există o mulțime de criterii de care un discurs nu mai e atât de convingător pe cât ar trebui să fie.
La data de 16.12.2012 am participat la concursul Oratorul Anului organizat de Clubul Oratorilor. În public erau atât persoane cu experiență, cât și fără experiență. Membrii juriului fiind oameni de succes și experți în domeniul în care activează, au împărtășit cu noi o mulțime de secrete ce sunt în spatele unui orator de succes. La rândul meu am să le împărtășesc și eu cu voi.  Pentru început e nevoie să știi de 3 lucruri înainte de a pleca pe scenă :


  1. Ethos - background-ul unei persoane. Fiind o persoană de succes, cunoscută mai de toți, vei avea posibilitatea să captezi mai mult atenția audienței.
  2. Logos - cunoștințele. 
  3. Pathos - emoțiile.



Înainte de a realiza discursul ai grijă să formulezi un mesaj care să fie pe înțelesul tuturor, fără multe aberații și figuri de stil. Ai grija ca frazele ce urmează să nu prezinte contrariul mesajului. Într-un discurs se exclude formula de salutare și tot felul de cuvinte de genul : deci, așa dar, la mulți ani, multă sănătate. Ai grijă să nu incluzi tot felul de cacofonii. Schițează-ți structura discursului pe o mică copiuță (în caz că discursul e foarte mare). Încearcă să-l faci cât mai original posibil. Lucrează la pronunțarea cuvintelor, încearcă să o faci în fața oglinzii până-ți reușește.Pentru pronunțarea corectă necesită să folosești corect accentele .(Încearcă să exersezi pronunțând vocalele: e,o,u). Nu încerca să memorezi discursul și să-l rostești în versuri, încearcă să înțelegi doar ideeile despre care dorești să vorbești, astfel ajungând în fața publicului te vei simți liber de a vorbi. Asumă-ți responsabilitatea față de toate cele spuse anterior.

Înainte de a începe evenimentul încearcă să faci niște plimbări prin sală, astfel emoțile te vor părăsi. Ai grijă cum pleci spre scenă, fă-o cât mai liber și cu zâmbetul pe fața. Acest procesc va influența mult atenția publicului în același timp te vei încărca de energie. Controlează-ți emoțiile. Ai grijă cum te miști pe scenă sau cum stai pe scaun în fața publicului, fiecare mișcare stranie va prezenta o emoție. Fii liber și crezi-n tine. Ai grijă la limbajul non-verbal, înceracă gesticulezi cât mai bine, și fiecare gest să fie specifică frazei pe care o rostești.Brațele nu trebuie să fie mai sus de umeri în timpul discursului. Și încearcă mereu să fii cu brațele deschise. Ai grijă, gesticulațiile pot să te dea de gol, observându-ți emoțiile.Fii cât mai natural în scenă și investește puțin suflet în a vorbi, pentru a convinge publicul.

Iar la sfârșit înceracă să mulțumești publicului pentru atenția care ți-a acordat-o, și ieși din scenă exact cum ai intrat, fără emoții și cu zâmbetul pe față.





Tu ești schimbarea. 10 lucruri cu care ai contribui la dezvoltarea țării

Probabil fiecare din voi ați auzit de Mahatma Gandhi,  părintele independenței Indiei și inițiatorul mișcărilor de revoltă neviolente. Și mai probabil e să fi auzit citatul lui super-mega-tare: "Fii schimbarea pe care vreii să o vezi în lume". O mulțime din voi o repetă, o vorbesc zi de zi, dar nimeni nu se aprofundează pentru a descoperi esența mistică a acestui citat. Dacă nu atunci, făceți-o acum. Înțelegându-l, îl veți urma, și-l veți lua drept ca un principiu.

Cifrele ne vorbesc că o bună parte din tineri sunt optimiști, și cred în viitorul țării. Dar mai puțini contriubuie pentru dezvoltarea ei, nepăsându-le.

***
Ne mândrim că suntem români și că suntem urmașii lui Ștefan, de care nici măcar nu-i știm istoria. Suntem un popor care ne plângem mai tot timpul. Ne plângem de societate, de iporcriza politicienilor, de sistemul educațional, de lipsa banilor, de condițile de trai, de trafic și de multe alte chestii care la rândul lor devin incontestabile atâta timp cât vom apleca capul în jos, și-i vom lăsa să ne închidă gura. Suntem ceea ce merităm. Ne e frică de adevăr. Trăim fiecare zi de parcă am trăi 1000 de ani, nefăcând o schimbare.

Atunci, bă idoțenie, n-am decât să-ți zic să încetezi de a te plânge și de a critica, că devii banal și nu faci mai nimic pentru țară și pentru viitorul ei. Decizile tale te-au adus aici și iarăși ele te pot duce mai departe. Doar tu ești vinovat că viața ta e nașpă. Nu mai trăi cu gândul că ești prea mic și nu poți contribui la dezvoltarea țării. Ba da poți, implicându-te.

Ești un criminal și meriți să fii condamnat și mărginit de societate, de oamenii care luptă pentru viitorul tău.

Dacă dorești cu adevărat să contribui la dezvoltarea țării n-ai decât să începi tu însuți cu acțiuni concrete, și să-i convingi pe amicii tăi să o facă la fel. Pentru ați ușura puțin activitatea, ți-am scris câteva lucruri cu care ai putea contribui și tu la dezvoltarea țării.


  1. Implică-te în activități civice și în activități sociale.
  2. Implică-te în organizații de tineret.
  3. Implică-te în cadrul senatului elevilor din liceul tău.
  4. Participă la seminare științifice și informative.
  5. Participă la training-uri.
  6. Organizează evenimente.
  7. Ajută o bătrânică sau un bătrân, ajută-i pe oamenii care au nevoie.
  8. Vorbește cu oamenii și spunele adevărul.
  9. Fii un generator de ideii în cadrul organizaților din care faci parte.
  10. Fii curajos și exprimă-te mereu când ești revoltat și consideri o decizie banală.
Încearcă să faci toate acestea, atât timp câte este legal, atât timp cât nimeni nu te va lipsi de drepturi, atât timp cât țara e una democratică. Fii conștient și crede-n tine, fă ceea ce faci să te motiveze și să-ți continui activitatea, și nu renunța niciodată chiar dacă unele situații te vor obliga. Nu mai aștepta schimbarea, fă-o acum cât ești tânăr.



10 bloguri ce-mi fac ziua mai frumoasă

Acum câțiva ani sau mai sigur zis, câteva luni, nu obșinuisem să citesc bloguri, deși avusem blog de la vârsta de 12 ani (acum 15 ani) dar nu eram activ, și blogul nu prezenta pentru mine nici un interes. Pe parcurs, cautând pe google , mereu eram direcționat la site-uri cu sufixul .blogspot.com sau .wordpress.com . Citind articolele am înțeles că uneori un blog poate conține informație înteresantă în același timp utilă. În mare măsură un blog ne poate și dezinforma, odată ce este dirijat de politicieni, în fine , nu-i asta ce doream să scriu.

Deoarece o bună parte a „gunoiului” de pe net îl reprezintă bloggeri, am făcut o selecție de blogguri dintre Prut și Nistru (am menționat asta deoarece urmează să scriu un alt articol cu un alt top al bloggurilor de peste celălalt mal al Prutului). Zi de zi accesezi aceste bloguri pentru a mă informa și a afla părerea altora despre un caz sau despre o situație anumită. Și mai tot timpul întâlnesc în fața ochilor adevărate capodopere cu sens și umor .


1.Viorel Mardare  ( www.posmotrel.eu ) - Precum au și zis-o cei de la VIPMagazin „Dacă tot n-avem cultură, măcar blog să avem”. Defapt așa și este societatea noastră este lipsită de cultură, iar lipsa societății de cultură devine hrana lui Viorel. Fiecare literă citită din articolul lui, mă motivează să-mi continui lectura, mai ales glumele si toate jargoanele strecurate prin randurile articolelor. Este un blogger irnonic și în același timp sarcastic, citind toate „șădăvrelele” înșirate la el pe blog, vei înțelege mai bine.

2.Igor Guzun ( www.aiciscriu.eu ) - Pe lângă faptul că are în spate o mulțime de responsabilități, având o groază de proiecte și tot felul de chestii ce-i ocupă mai tot timpul liber, își găsește timp să-și împărtășească cheia succesului și cu tinerii, organizând diverse training-uri. Nu uită nici de blog, scrie foarte înteresant, găsind și formând diverse jocuri de cuvinte. Cuvinte întortocheate dar înteresante, „chibzuite” și ele prin rândurile articolelor captivante și pline de umor. Este un blogger înteresant și mereu deschis pentru discuții.

3. Tudor Darie ( www.tudordarie.md ) - Fiind consilierul premierului, și având multe alte responsabilități nu-i prea reușește să scrie mult, important e că scrie înteresant și util pentru alții, informând cititorii cu multe alte chestii din domeniile în care activează. Printre acestea se numără IT, politică și jurnalism. Tudor pe lângă faptul că este un blogger de excepție cu o mulțime de proiecte, considerându-se un tânăr de succes, este mai tot timpul deschis pentru o discuție și receptiv la orice apel.

4. Vlada Ciobanu ( www.vladaciobanu.com ) - M-a făcut să accesez acest blog, doar prin faptul că este catalogat drept ca un blog politic, defapt nu este chiar așa. Prin rândul articolelor poți găsi mereu ceva înteresant și captivant, chiar și aceleași politici plictistoare (pentru unii) sunt scrise într-o manieră înteresantă, captivantă și explicită. Citind unele articole ale Vladei, pot spune la fel că deja societatea noastră lipsită de bunul simț,  îi oferă într-un fel inspirație pentru un nou articol. Mă refer la articolul în care a descris funcționalitatea consulatului României .

5. Andrei Fornea ( www.andreifornea.com ) - În acest blog poți găsi mereu informații și păreri înteresante și mereu actuale, deoarece Andrei este mai tot timpul activ și-și tratează cititorii în cel mai plăcut mod, scriind articole captivante și explicite. Este mereu aproape de tineri, fiind și el un tânăr, activează în mai multe ONG-uri, și are o mulțime de proiecte. Dar ăstea nu-s obstacolele ce l-ar distanța de blog :) Activitatea sa presupune și implicarea celorlalți tineri, fiind mereu deschis pentru o discuție.

6. Nati Vozian ( www.nativozian.wordpress.com ) - Scrie mereu înteresant și captivant, transformându-și blogul într-o adevărată carte de basme. Majoritatea articolelor presupune un personaj fictiv, asupra căruia toate acțiunile sunt înfăptuite. Astfel îi oferă mai multă viață articolului, și devine mai credibil și captivant precum sunt basmele, în același timp sunt și informative. Nati este o persoană deschisă și mereu înteresată să ajute tinerii bloggeri, oferindu-le sfaturi și îndemnări.

7. Dragoș Galbur ( www.blog.galbur.md ) - Îi citesc blogul demult timp, unul din motive e că, Dragoș cu adevărat simte românește, ba mai mult el promovează valorile noatre românești. Din articolele sale putem înțelege că-i epuizat deja de toți politicenii care stau la guvernare, și nu fac mai nimic și nicidecum nu contribuie la unirea celor două țări.

8. Eugen Luchianiuc ( www.luchianiuc.com ) - Chiar dacă mă consideră un copil, și chiar dacă n-am realții bune cu el, și chiar dacă l-am „ofensat”, și chiar dacă m-a „ofensat”, și chiar dacă motanului meu nu-i place mâcarea lui de pe facebook, nu ezit să spun că accesez și urmăresc blogului lui zilnic. N-ar fi ceva ce să ascund, o spun direct așa cum e. Îmi place blogul lui datorită faptului că scrie simplu și fără multe alte aberații precum o fac alții. Faptul că mai include și niște glume prin rândul articolelor, mă face să mă mai reintorc la el pe blog.În realitate el arată altfel, ignoră copii :D și nu-i atât de ironic prcum e pe blog, cel puțin așa l-am cunoscut eu.

9. Vitalie Cojocari ( www.cojocari.ro ) - I-am descoperit blogul recent. Nu cunosc foarte multe despre el, dar îmi place faptul că scrie direct ceea ce gândește, și o scrie într-o manieră înteresantă și captivantă.

10. Dan Nicu ( www.dannicu.wrodpress.com ) - Îi cunoscusem blogul de mai demult, deși personal l-am cunoscut recent. Este mai tot timpul actual, și abordează teme ce nu s-au mai menționat anterior. Are un stil original de a descrie societatea și politica noastră, le interpretează într-un mod diferit și vede lucrurile dintr-o altă ipostază. Un alt motiv ce mă face să mă reântorc la Dan pe blog, este faptul că simte românește și militează pentru unirea Basarabiei cu România. Pe blogul personal mai puțin activează, o bună parte a articolelor sale le puteți găsi pe platforma www.vox.publika.md .


Deși o bună parte din toți bloggeri menționați mai sus sunt autori a mai multor platforme, zilnic le vizitez articolele și acolo. Deoarece unii din ei obișnuiesc să scrie ceva diferit de ceea ce scriu pe blog. Țin să menționez faptul că pe lângă toate acestea, urmăresc zilnic mai multe bloguri , nu doar din țară ci și de peste hotare, dar cum am și menționat mai sus , voi scrie un alt articol cu alte bloguri la fel înteresante, doar că din România.


SupeR(O)MÂN

Dacă v-ați obșinuit să-mi citiți articole doar cu critici și reacții negative, atunci ar trebui să vă obșinuiți și cu ăstea pozitive, deoarece acest articol este unul plin de pozitivitate.

Dacă Hollywood-ul îl are pe personajul inedit, SUPERMAN, atunci eu îl am pe super mega personajul din mine, SUPEROMÂN-ul .

Dacă pentru unii 1 decembrie e o simplă zi, pentru noi românii e o zi mare, e ziua marii uniri, e ziua unirii tuturor principatelor române. Acum aproape un secol în urmă s-a înfăptuit marea unire a principatelor românești, a fost o unire firească și mult dorită de toți. Iar ieri, noi, urmașii strămoșilor noștri, am sărbătorit aceast eveniment în diferte moduri, în dependență de dorința fiecăruia. Unii au sărbătorit-o în PMAN, unii la seminare/dezbateri/concerte, iar unii acasă. Iar eu am sărbătorit-o oriunde. În acest articol voi încerca să descriu evenimentele la care am fost. Va fi ceva similar cu un jurnal, voi descire o zi din viața mea, o zi neobșinuită. Dacă nu-ți place-un jurnal, atunci ai face bine sa închizi pagina, dacă-ți place atunci îți urez lectură plăcută.


Ziua de 1 decembrie,  a început cu un examen oral la Alianța Franceză care l-am dat pe nota maximă. Grăbindu-mă la un alt eveniment am rugat-o pe profesoară să mă interogheze întâi pe mine. După care mi-am felicitat colegii, și imediat am rugat profesoara să-mi permită să mă duc la o conferință științifică pe tematica unirii principatelor române care avuse loc la Bibleoteca Publică de Drept. Am reprezentat Clubul Liceenilor Liberali cu un discurs, la care mi-am expus opinia vis-a-vis de Marea Unire, mi-am expus dorința și sentimentele. Mi-am îndemnat colegii să fie solidari în a promova, valorile, cultura și tradițiile noastre românești. La sfârșitul discursului am mărturisti, ca toate acestea rămâne să fie crezul meu până la moarte. Mulți mi-au zis că par mai mult a naționalist, dar eu i-am contrazis definidu-le cuvintele de naționalism și patriotism.


Apoi împreună cu platforma civică Acțiunea 2012 și multe alte persoane ce simt românește, am așternut cel mai mare tricolor pe suprafata PMAN-ului. Am avut parte de o atmoferă plăcută, până într-un moment când niște contramanifestanți/provocatori au intrat prin rândul nostru, distribuind niște prezervative și spunând unul și același mesaj folosițile să nu vă mai inmulțiți . Câtă tâmpenie a mai rămas în ei ? Păcat că părinții i-au învățat de ele, dar nu le-au și folosit.  S-au ales băieții cu niște pumni, dar nu-i pe asta. Ei încă solicitau să vorbim în limba rusă. Pe cei de la Noua Legiune i-au supărat rău, ei au ascuns fularele tricolore să nu-i recunoască poliția, și le-au mai dat niște pumni, presa punându-și amprenta, băiții au ridicat mâinele în sus și deja strigau în rând cu ceilalți . :D






O altă prostie ce am văzut la cealaltă tabără, este atunci când au afișat mesajul Urmașii lui Antonescu - Soarta lui Antonescu. Văzând că Antonescu are o istorie glorioasă, ei într-un fel ne-au și apreciat și bucurat :D . Dar cel mai probabil se refereau la execuția mărășalului. Un alt mesaj de la ei suna cam în felul următor: Jos NATO . Ce mai înseamănă și asta ? Ce are NATO cu sărbătoarea propriu zisă ? Oare-s bolnavi la cap ?

La ziua mea de naștere, oare la fel voi avea niște contramanifestanți care să-mi zică, JOS FMF, JOS Aliansu sau Urmașul lui Corneliu Zelea-Codreanu - Soarta lui Codreanu ?

Dumezău cu dânșii !

Sursă: gandrabur.net
sursă: gandrabur.net
După toate acestea, am plecat la monumentul Ștefan cel Mare și am distribuit panglici tricolore împreuna cu Clubul Liceenilor Liberali. După aia plecasem într-un local, după care urma să mă telefoneze  verișorul și să mă anunțe că are 2 invitații la concertul organizat de EUGEN TOMAC. Am plecat și acolo. A fost un concert excepțional. Mi s-a memorat o frază super-tare spusă de maestul Grigore Leșe: "Ce mi-aș mai dori într-o zi nu e să fie România Mare, ci să fie România întreagă". 
Toată sala l-a cântat și l-s aplăudat pe marele maestru. 



Concomitent cu acestea în PMAN se începuse concertul organizat de Primăria Municipiului Chișinău, la care urma să se aprindă luminițele de crăciun. Am dansat împreună cu ceilalți Hora Unirii . La finele concertului trupa românească Vunk a încins atmosfera. Solistul acestuia a iești cu un fular unde era inscripționat Hai România.




Eram să uit. Felicit toți românii de pretutideni, vă urez multe realizări frumoase și vă-ndemn să păstrați cultura și tradițiile noastre românești. 



Împreună frate, unirea nu-i departe !