Tu ești schimbarea. 10 lucruri cu care ai contribui la dezvoltarea țării

Probabil fiecare din voi ați auzit de Mahatma Gandhi,  părintele independenței Indiei și inițiatorul mișcărilor de revoltă neviolente. Și mai probabil e să fi auzit citatul lui super-mega-tare: "Fii schimbarea pe care vreii să o vezi în lume". O mulțime din voi o repetă, o vorbesc zi de zi, dar nimeni nu se aprofundează pentru a descoperi esența mistică a acestui citat. Dacă nu atunci, făceți-o acum. Înțelegându-l, îl veți urma, și-l veți lua drept ca un principiu.

Cifrele ne vorbesc că o bună parte din tineri sunt optimiști, și cred în viitorul țării. Dar mai puțini contriubuie pentru dezvoltarea ei, nepăsându-le.

***
Ne mândrim că suntem români și că suntem urmașii lui Ștefan, de care nici măcar nu-i știm istoria. Suntem un popor care ne plângem mai tot timpul. Ne plângem de societate, de iporcriza politicienilor, de sistemul educațional, de lipsa banilor, de condițile de trai, de trafic și de multe alte chestii care la rândul lor devin incontestabile atâta timp cât vom apleca capul în jos, și-i vom lăsa să ne închidă gura. Suntem ceea ce merităm. Ne e frică de adevăr. Trăim fiecare zi de parcă am trăi 1000 de ani, nefăcând o schimbare.

Atunci, bă idoțenie, n-am decât să-ți zic să încetezi de a te plânge și de a critica, că devii banal și nu faci mai nimic pentru țară și pentru viitorul ei. Decizile tale te-au adus aici și iarăși ele te pot duce mai departe. Doar tu ești vinovat că viața ta e nașpă. Nu mai trăi cu gândul că ești prea mic și nu poți contribui la dezvoltarea țării. Ba da poți, implicându-te.

Ești un criminal și meriți să fii condamnat și mărginit de societate, de oamenii care luptă pentru viitorul tău.

Dacă dorești cu adevărat să contribui la dezvoltarea țării n-ai decât să începi tu însuți cu acțiuni concrete, și să-i convingi pe amicii tăi să o facă la fel. Pentru ați ușura puțin activitatea, ți-am scris câteva lucruri cu care ai putea contribui și tu la dezvoltarea țării.


  1. Implică-te în activități civice și în activități sociale.
  2. Implică-te în organizații de tineret.
  3. Implică-te în cadrul senatului elevilor din liceul tău.
  4. Participă la seminare științifice și informative.
  5. Participă la training-uri.
  6. Organizează evenimente.
  7. Ajută o bătrânică sau un bătrân, ajută-i pe oamenii care au nevoie.
  8. Vorbește cu oamenii și spunele adevărul.
  9. Fii un generator de ideii în cadrul organizaților din care faci parte.
  10. Fii curajos și exprimă-te mereu când ești revoltat și consideri o decizie banală.
Încearcă să faci toate acestea, atât timp câte este legal, atât timp cât nimeni nu te va lipsi de drepturi, atât timp cât țara e una democratică. Fii conștient și crede-n tine, fă ceea ce faci să te motiveze și să-ți continui activitatea, și nu renunța niciodată chiar dacă unele situații te vor obliga. Nu mai aștepta schimbarea, fă-o acum cât ești tânăr.

0 comentarii