Am văzut că pe facebook apar tot felul de inițiative, și chiar îmi place că oamenii prind la demnitate. Doar că ar trebui să înțelegeți că deja participanta nu mai poate fi revocată.
Unica soluție ar fi să o învățăm să-și iubească țara și limba. Ar fi mult mai efectiv. Dacă nu se găsește nici un voluntar, atunci ar trebui să frecventeze singură cursurile de limbă română pe lângă cele de engleză și am avea +1 un vorbitor de română. În acest sens, aș zice că mult mai realizabilă ar fi crearea unei campanii pentru a insista studierea limbii române de către participantă.
Iar organizatorilor le-aș sugera ca anul viitor să rectifice regulamentul pentru a preveni astfel de cazuri. Și în regulament să fie indicat că pe lângă corpul frumos pe l-ar avea participantele, să cunoască limba de stat adică limba română și să recite Limba Noastră . Exact ca la obținerea cetățeniei române. Iar aici, am putea realiza o petiție în care să solicităm introducerea punctelor de mai sus în regulamentul concursului.
Dacă totuși vreți să semnați petiția, accesați aici.
Buna sugestie, doar ca pentru obtinerea cetateniei romane nu e nevoie de a cunoaste Limba Noastra...