În cadrul acestei săptămâni au fost organizate diverse concursuri și activități ce au pus în prim-plan valorile promovate de marii artiști.
La începutul acestei săptămâni a fost organizata gala laureaților. La eveniment a fost invitată mama Doinei,Eugenia Marin, care ne-a mărturisit o mulțime de secrete, invitată a fost și doamna Eugenia Ursu, la fel și feciorul celor doi artiști, Cristofor Aldea-Teodorovici.
Precum și am mai zis-o, doamna Eugenia Marin, ne povestit câte ceva din copilăria Doinei. Am fost curioși să auzim răspunsurile la toate întrebările. Mărturisirile ei erau spuse într-o manieră captivantă și explicită, creând o atmosferă plăcută. A fost o curiozitate pentru mine să află că Doina doar a dansat înainte să-l întâlnească pe Ion. Astfel Ion o convinsese să cânte, deși i-a fost foarte greu să facă asta, deoarece Doina se atașase foarte mult de dansuri. A citit prima carte la 3 ani, aceasta fiind ”Micul Prinț”.
Cristi, pe lângă faptul că este un artist fenomenal e și un bun orator. Este persoana de la care cu adevărat poți învăța ceva. A rostit mai multe fraze, care ar trebui memorizate și analizate, îmi voi permite să citez vre-o 2 din ele.
„Dacă nu există comunicare, atunci e război”
Pe lângă toate acestea a mai oferit și un sfat viitorilor artiști. Defapt acest sfat nu se referă doar la artiști, ci și la alte persoane publice, în special la politicieni.
„Odată ce ați ajuns pe scenă gândiți-vă la public, și nu la premii”
Pe lângă toate acestea, Cristi ne-a și bucurat cu vre-o câteva piese din repertoriul marilor artiști.
0 comentarii