Adi Bratu blog tânăr

Mereu m-am gândit să-mi fac o carieră sportivă și până nu demult am renunțat la acest gând. Am renunțat în favoarea educației și în favoarea altui vis pe care-l aveam de mic. Am renunțat pentru a-mi lustrui o altă carieră, o carieră de care sunt mai mult ca sigur că capacitățile și aptitudinele mele sunt specifice ei și nu celei sportive. N-am să regret niciodată că am făcut asta, știam că mai devreme sau mai târziu am să o fac. N-am să regret că am și făcut sport. Pe lângă faptul că m-am distrat și m-am menținut în formă, am mai și învățat o mulțime de chestii pe care le-aș putea folosi pentru viitoarea carieră. 

Pentru fiecare om de succes la început sportul a fost o pasiune, iar mai apoi o adevărată școală. Exact e și în cazul meu. Nu sunt un om de succes ci un simplu elev de la Liceul Spiru Haret, dar sportul a devenit o școală pentru mine, o școală din care am învățat multe lucruri pe care la școala propriu-zisă nici n-am să aud de ele . Dar iată că sportul m-a ajuta să și le aplic și să obțin o experiență în a le folosi. Exact e și în cazul mai multor personalități printre care se numără și Donald Trump și Kiosaky. 

Am avut mai multe pasiuni ca toți ceilalți. Și am muncit pentru fiecare în parte să obțin un succes. Am participat la multe competiții la care m-am ales cu locuri de frunte și în același timp cu o școală a succesului. Timpul liber și cel (ne)liber il dedicam sportului. Istoria mea despre ceea ce ține de cuvântul sport, e lungă, foarte lungă. 

Pe când locuieam în sat mă ocupasem cu șahul,fotbalul,baschetul,voleiul și cu tenisul. Ele având la bază gândirea, gândirea rapidă și eficientă. Avusem ocazia să învăț câte ceva din fiecare sport menționat mai sus.

Din fotbal am câștigat experiența de a conduce o echipă (fiind căpitanul echipei satului natal) și în același timp de a gândi. Din tenis am învățat să gândesc și mai rapid. Iar din șah am obținut o dezvoltare mai bună a gândirii logice. Odată ce am venit să învăț la Chișinău toate aceste activități s-au redus, din cauza insuficienței de timp. Am rămas limitat doar la fotbal. M-am antrenat mai bine de un an la CSCT Buiucani, după care am și renunțat. Fotbalul de aici a devenit și mai greu și în același timp mai productiv. Având coechiperi mult mai puternici ca mine. Antrenorul m-a acceptat să fac parte din echipă, dar mereu mă punea la încercare dacă am să rezist presiunii sale. Am și făcut-o pe asta, la fel obținând o altă lecție, o lecție de a nu renunța ceea ce-mi place și de a lupta în continuă pentru a-mi atinge obiectivul, indiferent de obstacole. Dar am renunțat într-un sfârșit, în schimbul altei activități ghidându-mă după proverbul Cine fuge după doi iepuri nu prinde niciunul. Riscul era prea mare să le continui pe ambele activități, de aceea am și renunțat la una în favoarea altuia. Rămâne să lupt deja pentru alt vis, din care la fel aș putea obține un succes și în același timp un venit.

Nu recomand nimănui să renunțe la sport, mai ales dacă-și vede viitorul în acest domeniu, de ce să nu o facă ? Nici eu n-am renunțat complet la sport, încerc să învăț scheme noi în freestyle football dar mai rar deja, iar zilnic fac exerciții pentru a mă menține-n formă.  Iar sportul, indiferent care, trebuie să-i călăuzească pe toți, precum i-a călăuzit și pe oamenii de succes ajutându-i să-și formeze o carieră prosperă.

* Să nu judecați niciodată un sportiv că ar fi prost, el e și mai deștept ca judecata voastră.