Mereu am încercat să-mi păstrez echidistanța când e vorba de
confesiuni. Dar mereu am susținut inițiativele și lucrurile mărunte cu o
poveste frumoasă. Aici mă refer la mănăstirea
care am vizitat-o ieri și despre care am scris cât de puțin aici.
Această mănăstire a fost construită la inițiativa părintelui
Nicoliță, un om cu speranțe și ambiții mari, un om care la prima discuție a
distrus mai multe stereotipuri și mituri ale societății, un om cu inimă mare
care merită să fie părinte, un om în fața căruia chiar mi-am făcut cruce (după
o lungă perioadă).
Și-a dorit de mic să devină profesor de religie, până când a
ajuns să înțeleagă că-și dorește să construiască o mănăstire. S-a născut în
sudul Basarabiei în regiunea Anadol Reni (astăzi Litovsk ) . A terminat
teologia la Suceava. După care a încercat să-și realizeze visul. Spune că a
fost ghidat de un cuget până când a ajuns în valea unei păduri (între or.Cahul și
satul Crihana) și a găsit un loc potrivit și frumos pentru construcția
mănăstirii. Se spune că acel drum a fost cândva calea lui Ștefan cel Mare.
În timpul perioadei sovietice a fost expulzat pe 5 ani iar
pretext a fost că cică ar fi un fel de „mâna Bucureștiului”. A avut câteva
dosare la CEDO pe care iarăși le-a câștigat.
Oamenii cu inimă mare i-au cedat câteva hectare chiar lângă
un iaz destul de drăguț, iar pe acel iaz mai este și o insulă . Pe acea insul
intenționează să construiească o altă bisericuță. În curtea mănăstirii am găsit
o doamnă care avea grijă de „Grădina Edenului”. Mănăstirea se află în
construcție deja de 6 ani. Și a fost construită fără nici un proiect. Cauză
faptului că a fost judecat de mai multe ori, iar de fiecare dată sentința i-a
oferit dreptate.
Mănăstirea aparține Mitropoliei Basarabiei și este construită doar cu ajutorul creștinelor. Până aici Moldcell-ul a contribuit la redescoperirea ei, iar mai departe oamenii curioși să vadă mănăstirea realizată o pot face contribuind financiar.
0 comentarii