Investind în educație vom câștiga mai mult (1)



Vin chiar acum de la un City Quest educativ foarte interesant organizat de către AIESEC în cadrul proiectului UPGreat, și da, chiar se merită investiția făcută de către organizatori, bani, timp, „nervi” și iar timp. Am alergat ca nebunii tăt orașul și în sfârșit ne-am ales cu câteva chestii invățate din educația antreprenorială (cum să-ți vinzi produsul și cum să-i convingi pe oameni). Aaaa da, înghețata a fost imperios necesară și foarte gustoasă spre final.

***

Și Obama cândva spunea: “Every dollar we invest in high-quality early education can save more than seven dollars later on…”




***

Chiar dacă înainte mă „neorlăiam” pe sistemul educațional ba mai mult, împreună cu colegii mei de la Clubul Tinerilor Bloggeri începurăm a scrie o serie de articole cu recomandari benefice elevilor, am și fost invitați la un offline de către viceprim-minstrul, Mihai Moldovanu unde iarăși am discutat despre optimizarea sistemului actual de învățământ. Acum nu-mi rămâne decât să salut toate acțiunile realizate și cele care rămân a fi elaborate.

 Recent chiar am fost invitat la o intilnire cu bloggerii organizată de către UNICEF în parteneriat cu Ministerul Educației unde am fost informați despre o nouă campanie de sensibilizare a opiniei publice privind educația incluzivă.

Iar ieri a avut loc inaugurarea unui penitenciar pentru minori adoptat la standardele europene. Mai multe impresii și detalii găsiți pe blogul lui Eugen. O chestie nu prea am înțeles-o , de ce ei au nevoie de o biserică, odată ce există mai multe religii, oare nu va crea vreun conflict inter-confesional ?

***

Astfel și citatul „Școala prietenoasă copilului” devine mai aproape realității. Sunt ferm convins că lucrurile bune vor mai continua. Iar săptămâna viitoare mai vin cu un articol, din seria asta, doar că cu alt titlu și cu alte cifre în parantez, adică (2) și poate (3) .

Și da, investind în educație vom câștiga mai mult, aici mă refer la o economie bogată, la tineri calificați și la o politică sănătoasă.

Sursă foto: gov.md

















0 comentarii